Vlad și Cătălina de la Mireasa au sărbătorit 6 luni de relație într-un mare fel, cu o postare pe rețelele de socializare, unde le-au arătat tuturor cât de fericiți sunt împreună.
Vlad și Cătălina de la Mireasa au împlinit 6 luni de relație. Cum s-au pozat cei doi cu această ocazie și ce au transmis | Antena 1
Vlad și Cătălina au reușit să surprindă pe toată lumea cu apariția lor de pe rețelele de socializare, unde au dat vestea că au împlinit 6 luni de relație. Aceștia au publicat și o imagine adorabilă cu ei pe Instagram, iar în secțiunea de comentarii fanii le-au transmis multe cuvinte de apreciere.
Vlad și Cătălina de la Mireasa sărbătoresc 6 luni de relație într-un mare fel. Cum s-au pozat pe rețelele de socializare
Vlad și Cătălina de la Mireasa au sărbătorit 6 luni de relație într-un mod original, cu o postare pe rețelele de socializare și un mesaj emoționant. Cei doi s-au pozat într-o ipostază apropiată, iar fanii lor au putut vedea cât de mult se iubesc și cât de puternică aa rămas relația lor.
Aceștia au format unul dintre cele mai frumoase și apreciate cupluri de la Mireasa în ultimul sezon apărut pe tv, iar fanii lor au rămas alături de ei chiar și în ziua de azi. Cei doi le-au dat vestea tuturor.
INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările
„La mulți ani, nouă ️ 6 luni”, a scris Vlad pe Instagram.
Ce au scris cei doi atunci când au împlinit 5 luni de relație
În urmă cu o lună, Cătălina și Vlad au avut motiv de sărbătoare, aniversând 5 luni de relație. Cei doi au fost plecați într-o scurtă vacanță și au reușit să își vadă și familia.
„Noi suntem tare fericiți și entuziasmați de tot ce ni se întâmplă, profităm de libertate și trăim bucuria revederii cu toți cei dragi. Vrem să vă mulțumim vouă pentru toată susținerea, pentru valul de aprecieri și mesaje din inimă! V-am simțit alături de noi tot sezonul și credem ca acesta e adevăratul câștig: experiența minunată pe care am trăit-o”, au scris cei doi, pe Instagram.
INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările
Ana Maria și Amalia, înțepături în spațiul public după ce proaspăta mămică a ironizat moentul “crevetelui”, de la Insula… Anemona de la Mireasa, cea mai sexy ipostază la plajă, în costum de baie. Cum s-a pozat în „valurile mării” fosta concur…
x