Sebaidin și Ada de la Mireasa au apărut într-o ipostază tandră împreună, deși cei doi au fost destul de discreți în ultima perioadă și nu s-au afișat atât de mult în mediul online.
Sebaidin și Ada de la Mireasa, ipostaza tandră în care s-au pozat, după ce au fost discreți o perioadă bună de timp. Ce mai fac | Instagram
Sebaidin și Ada s-au pozat într-o ipostază tandră pe rețelele de socializare, iar fanii lor au putut vedea cât de fericiți sunt împreună. Chiar dacă în casa Mireasa nu au format un cuplu, iată că acum sunt mai fericiți ca niciodată și se bucură de orice moment petrecut împreună.
Sebaidin și Ada de la Mireasa, ipostaza tandră în care au apărut pe rețelele de socializare. Cât de frumoși sunt cei doi împreună
Sebaidin și Ada au surprins pe toată lumea cu apariția lor de pe rețelele de socializare, de curând. Aceștia s-au pozat într-o ipostază senzațională și fanii au putut vedea cât de fericiți sunt ămpreună aceștia.
Sebaidin și Ada nu au format un cuplu în casa Mireasa, ci s-au reîntâlnit și au decis să înceapă o relație în afara competiției. Cei doi au fost într-o cunoaștere în competiția Mireasa, însă nu au avansat, din cauza unor tensiuni legate de o scrisoare, unde se spunea că fata a avut probleme cu legea. După ce Sebaidin a fost eliminat, Ada l-a îmbrățișat, iar când ea a ieșit din compeiție l-a căutat pe băiat. Cei doi au clarificat lucrurile și și-au mai dat o șansă unul altuia.
INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările
„Fotograful a zis să facem ceva artistic…”, a scris Sebaidin în dreptul imaginii.
Ada și Sebaidin au avut parte de un sărut și în casa Mireasa, chiar dacă n-au format un cuplu în emisiune
Povestea Adei și a lui Sebaidin are în spate o mulțime de situații imprevizibile. Cei doi s-au cunoscut în casa Mireasa, unde tânăra a făcut eforturi mari pentru a-l seduce pe fostul concurent al show-ului matrimonial.
INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările
Între cei doi s-au dat „lupte” mari, dar asta se pare că i-a unit și mai mult afară. Deși Sebaidin susținea că nu își dorește să participe alături de Ada la task-ul sărutului, tânăra a reușit să-i „fure” un pupic acestuia în timp ce se afla pe terasă.
„Nu. Nu a fost un sărut”, a explicat Sebaidin.
”A fost o pupăceală”, a zis și Ada.
Sebaidin a mai fost într-o cunoaștere în casa Mireasa, sezon 6. Tânărul a avut apropieri cu Damaris, însă chimia dintre cei doi a început să dispară la prima discuție despre religie. Sebaidin și Damaris au spus că nu au mai luat legătura unul cu celălalt în afara casei Mireasa.
Mireasa, sezon 7. Antonio are probleme medicale. Soțul Mariei s-a filmat cu o cârjă, iar imaginile i-au îngrijorat pe fa… Mireasa, sezon 7. Dani și Daiana au ajuns în Germania. Cum s-au fotografiat foștii concurenți, care se țin de planurile …