Miruna, fosta concurentă din sezonul 6 Mireasa, a avut doi preferați în finala sezonului 7 al show-ului matrimonial. Aceasta a publicat o imagine cu cei doi pe contul său de Instagram.
Miruna, fosta concurentă din sezonul 6 Mireasa, a avut doi preferați în finala sezonului 7 al show-ului matrimonial | Antena 1
Miruna, fosta concurentă din sezonul 6, este foarte activă în mediul online. Aceasta preferă să își țină la curent susținătorii cu cele mai importante evenimente din viața ei prin intermediul rețelelor sociale.
De curând, tânăra a dat de știre tuturor că are doi preferați în sezonul 7 al show-ului culinar. Se pare că aceasta a urmărit cu drag emisiunii la care a participat și ea în urmă cu puțin timp. Mai mult, fosta soție a lui Cosmin și-a ales și preferații pe care i-a susținut în Marea Finală.
Ce a publicat Miruna din sezonul 6 Mireasa pe contul de Instagram
Luni, 10 iulie 2023, a avut loc Finala sezonului 7 Mireasa. Astfel, Miruna a decis să le transmită un mesaj oamenilor din mediul online. Pentru că i-a susținut pe Vlad și Cătălina, aceasta și-a rugat urmăritorii de pe Instagram să-i voteze.
Mai mult, se pare că cei doi concurenți ai show-ului matrimonial au cucerit-o pe tânără cu povestea lor de dragoste, iar drept dovadă stă descrierea pe care a folosit-o în dreptul fotografiei cu Vlad și Cătălina.
„Îi ador! Text „Vlad și Cătălina” la 1272”, a scris ea.
Vlad și Cătălina s-au numărat printre cele mai votate cupluri, însă nu au reușit să câștige marele premiu al sezonului 7. Pe primul loc s-au situat Maria și Antonio (28,35%), iar pe locul doi au fost Hatice și Mihai (28,21%).
Locul trei a fost ocupat de Vlad și Cătălina, care au obținut 24,02% din voturi.
Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Miruna din sezonul 6 Mireasa, după divorțul de Cosmin
În urmă cu puțin timp, Miruna le-a povestit susținătorilor că a trecut prin momente cumplite după divorțul de fostul soț, Cosmin. Cei doi s-au cunoscut în casa sezonului 6 Mireasa, însă povestea lor de dragoste s-a încheiat odată cu ieșirea din competiție.
Așadar, fosta concurentă a show-ului matrimonial s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate. Mai mult, aceasta a publicat și câteva imagini cu afecțiunea pe care a avut-o din cauza stresului.
„Piciorul meu în perioada de după divorț când toți sfinții și deștepții din România îmi comentau și „cunoșteau” viața și alegerile”, a mărturisit ea pe Instagram.
„Cam așa arăta pentru mine stresul, lupta cu depresia, nervii și cea mai neagră perioadă a vieții mele, cea de după acea emisiune. Sănătatea psihică și liniștea vindecă orice, nu pastilele și cremele, cam asta e concluzia. Și totodată nu fiți afectați de ceea ce se vorbește.”, a mai adăugat Miruna.
De asemenea, fosta concurentă din sezonul 6 Mireasa a dezvăluit că cel mai bun tratament pentru ea a fost liniștea. Astfel, aceasta a ales să stea cât mai departe de ochii curioșilor și luminile reflectoarelor pentru a se face bine.
„Piciorul meu în prezent, fără niciun tratament medicamentos”, a mai povestit tânăra.
Mireasa, sezon 7. Unde au plecat Antonio și Maria după ce băiatul și-a vizitat familia. Cum și-a surprins tânărul soția… Mireasa, sezon 7. Ce au postat Andrei și Simona după finală. Cei doi au păstrat o perioadă de tăcere…