Aron, fostul concurent al sezonului 5 Mireasa, este foarte activ în mediul online. Aceasta preferă să își țină la curent susținătorii cu cele mai importante evenimente din viața lui prin intermediul postărilor.
Deși nu a mai apărut de mult pe micile ecrane ale telespectatorilor, tânărul nu ezită să surprindă cu aparițiile sale de pe rețelele sociale. Se pare că fostul concurent din show-ul matrimonial și-a găsit într-un final fericirea în brațele iubitei sale.
Norocul nu i-a surâs în casa Mireasa, însă ieșirea din competiție i-a adus în viața sa cea mai frumoasă poveste de dragoste. La scurt timp de la plecarea din reality show, tânărul a cunoscut-o pe Gabriela, sufletul său pereche.
Cum s-a fotografiat Aron alături de mama lui. Ce mesaj i-a transmis celei care i-a dat viață
De curând, Aron s-a decis să își surprindă urmăritorii de pe Instagram cu o fotografie înduioșătoare în care apare alături de mama lui. Fostul concurent de la Mireasa i-a transmis un mesaj emoționant femeii care i-a dat viață, cu ocazia zilei de 8 martie.
„La mulți ani persoanei minunate care mi-a dăruit viață, mama!”, a scris tânărul în dreptul pozei, vizibil mândru.
Din imagine se poate observa faptul că Aron a moștenit o mare parte a trăsăturilor de la mama lui. Cei doi seamănă foarte bine, iar drept dovadă stă poza tânărului de pe contul de Instagram.
De asemenea, se pare că fostul concurent de la Mireasa are o relație extrem de specială cu femeia care i-a dat viață.
Aron din sezonul 5 Mireasa, gest emoționant pentru iubita lui
Aron este mai fericit ca niciodată alături de noua iubită. În ciuda încercărilor sale eșuate din casa show-ului matrimonial, tânărul a reușit să găsească fata potrivită pentru el.
În ultima perioadă, fostul concurent din sezonul 5 Mireasa a publicat o mulțime de poze și filmulețe cu Gabriela. Cei doi s-au lăsat surprinși în cele mai romantice și tandre ipostaze, semn că iubirea este un mare.
La finalul lunii ianuarie 2023, Aron a făcut un gest de-a dreptul emoționant pentru femeia care l-a cucerit. Acesta a așteptat-o la aeroport cu un buchet superb de lalele, după o perioadă în care au stat unul fără celălalt.
„După 11 zile in care mi-am văzut iubita doar pe apel video și în fotografii, vă spun sincer că efectiv tremuram din toate colțurile când am văzut-o live și nu știe nimeni cât de emoționat am fost de fapt. Mulțumim lui Dumnezeu că am trecut cu bine de aceasta ,,provocare” și că ne-a făcut să fim și mai apropiați decât eram. Mândru de tine”, a scris tânărul la descrierea videoclipului în care își întâmpină iubita.
Postarea tânărului a generat mai bine de 3 mii de like-uri și o mulțime de reacții din partea susținătorilor.
Mireasa sezon 7. Bunica și sora lui Dani, declarații după ce s-a spus că Daiana a stat numai cu paharul în mână la party… Mireasa 2021, sezonul 5. Ce urare emoționantă i-a fcut Leo de la Mireasa mamei sale, Doamna Dana. Cum a surprins-o…