Irina a plecat în vacanță în Grecia, unde s-a bucurat din plin de mare și soare, dar nu a uitat nici de cei care o urmăresc pe rețelele sociale, oferindu-le cu imagini de la plajă. Fosta concurentă a sezonului Mireasa a publicat fotografii cu ea în costum de baie.
Irina din sezonul 7 Mireasa a publicat mai multe imagini din vacanță | Antena 1
Irina a primit complimente de la fanii Mireasa, care au fost curioși să afle cât a slăbit de la plecarea din emisiune, dar și cu cine se află în vacanță. Fata a spus că a slăbit 5 kilograme, dar nu a dat foarte multe detalii în privința companiei din vacanță, ținând să precizeze, totuși, că nu este vorba despre Alex, cel care i-a fost iubit pentru o foarte scurtă perioadă în cadrul sezonului 7 Mireasa.
Citește și: Irina și-a făcut o schimbare mare după ce a ieșit din casa Mireasa. Cum arată acum tânăra
Irina a răspuns curiozităților fanilor. Cum a reușit să slăbească fosta concurentă Mireasa: „Nu faceți ca mine”
Pe lângă imaginile cu ea în costum de baie postate pe Instagram, Irina a dorit să răspundă la câteve întrebări, venite din partea celor care o urmăresc pe rețelele sociale.
Printre întrăbările și răspunsurile publicate de Irina pe Instastory, se numără:
Î: Câte kilograme ai slăbit? Arăți minunat!
R: Mulțumesc! 5 kilograme, dar foarte repede și nesănătos, nu-mi place calitatea pielii, abia aștept să încep sala.
Î: Cum ai reușit să slăbești?
R: N-am mâncat. Am murit de foame.
Î: Câte kilograme ai?
R: 50
Î: La câte kilograme vrei să ajungi?
R: Nu vreau să mai slăbesc, vreau să fac sală. Nu contează numărul de kilograme, ci felul în care arăți la acele kilograme.
Î: Cu cine ești în vacanță Cu Alex?
R: Nu!
Î: Cu cine ești în vacanță?
R: Nu sunt singurică! Această întrebare se repetă de 8 ori! Cu sponsorul!
INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările
Irina a părăsit casa Mireasa, după ce aceasta s-a aflat într-o cursă de eliminare cu Anemona.
În sezonul 7 Mireasa Anemona nu a avut niciun cuplu, în timp ce Irina a avut chiar două cupluri, cu Alex și cu Bogdan, la începutul competiției. Irina a fost concurentă în sezonul 7 încă de la debutul acestuia, din ianuarie 2023, însă după eliminarea lui Alex din competiție aceasta nu a mai avut nicio relație.
Ambele fete au așteptat verdictul cu bagajele făcute.
„Ultima cursă de eliminare din acest sezon. fata care va fi domnișoară de onoare, pentru că a fost votată să rămână în casă de 86,73% dintre telespectatori este Anemona. Irina, parcursul tău în casa Mireasa se oprește acum”, a spus Simona Gherghe, în gala de pe 30 iunie.
Irina a părăsit casa Mireasa, dar nu înainte de a oferi niște explicații pentru conflictele pe care le-a avut cu Maria în ultima perioadă.
„Vreau să înțelegi că eu când am spus că mi se pare că Antonio și-a mai calculat un pic lucrurile, eu nu m-am așteptat ca tu să zici lucrurile alea. Și când am văzut reacția ta am zis că „mamă, fata asta a avut impresia asta despre mine de la început și acum că eu am zis așa”. Și de tine am zis…”, i-a spus Irina Mariei după ce i-a oferit o îmbrățișare înainte de plecare.
Mireasa, sezon 7. Antonio și Maria au intrat în live cu fanii. Unde vor locui cei doi soți în următoarea perioadă… Mireasa sezonul 5. Sabrina și Perneș s-au despărțit? Un indiciu i-a dat de gol pe cei doi. Ce se întâmplă în relația lor…