Bogdan nu o iartă pe Irina pentru nehotărâre și a avut mai multe remarci dure la adresa fostei iubite. De cealaltă parte, Alex continuă să tatoneze terenul și pare dornic de mai mult decât primește de la Irina.
Alex și Irina, noi discuții despre situația în care se află
”Ceva parcă mă oprește, după îmi zice mai du-te.”, a zis Alex. El spune că nu știa despre discuția dintre Irina și Vlad. ”Mi se părea normal să facă cum am făcut eu cu Bogdan. Am fost toți într-un cerc. Era frumos să avem toți 3 discuția. Nu am absolut nimic de împărțit.”, a mai adăugat concurentul.
Bogdan crede că Irina nu-l place pe Alex, dar invers există atracție. ”Nu cred că m-a plăcut nici pe mine. Când placi pe cineva, nu treci de la unul la altul”, a mai subliniat el.
”Nu, nu că e Bogdan. I-am zis lui Alex, ne-am grăbit să facem un cuplu și nu a mers. Dacă mergea, nu îl chemam pe Bogdan. Deloc nu ne cunoșteam.”, a zis și Irina.
Citește și: Mireasa sezon 7, 8 martie 2023. Cine este Antonio, noul concurent. S-a aflat deja pe cine place
Întrebată de ce crede că va funcționa relația de această dată, fata a explicat: ”M-am gândit că poate mă înțelegeam mai bine cu Bogdan, de asta l-am chemat.”
Alex susține că Irina îi este din ce în ce mai mult: ”De asta i-am zis, ridică bariera, mai cunoaște 5 Bogdani și să știu o treabă.” Bogdan a fost mult mai dur, el crede că Irina se gândea la el când se săruta cu Alex și îl avea în minte pe Alex când se săruta cu Bogdan.
Alex nu știe câtă răbdare poate avea cu Irina, în timp ce fata consideră că are nevoie de timp. ”Dacă o să faci așa, nu o să fie nimic”, a declarat concurenta de la Mireasa sezon 7.
Mai multe detalii în materialul următor.
Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY
În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.
În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.
Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.
“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.
Mireasa sezon 7, 8 martie 2023. Cine este Antonio, noul concurent. S-a aflat deja pe cine place… Imagine de colecție cu Simona Gherghe în brațele mamei. Prezentatoarea i-a emoționat pe internauți cu o amintire din cop…