Astfel, în aplicația Antena 1, telespectatorii au la dispoziție un sondaj al cărui rezultat va decide soarta lui Bogdan în ceea ce privește revenirea în competiția Mireasa sezon 7.
Bogdan și Irina s-au revăzut în ediția Mireasa Măștile iubirii de la Antena 1. În prima ediția a show-ului, băiatul i-a dăruit un buchet de flori concurentei.
Tot atunci, el a afirmat că dorește să revină pentru a o cunoaște mai bine pe Irina. Și Irina și-a exprimat dorința de a îl descoperi pe Bogdan în casa Mireasa.
În pauza de publicitate, după ce s-au văzut, Irina a plâns și a spus că-i pare rău. Bogdan i-a zis că a urmărit-o pe AntenaPlay și că a descoperit-o altfel decât ar fi putut-o face în competiție.
El a afirmat că a vrut să reintre în casa Mireasa încă de a doua zi, când a fost eliminat.
Decizia în privința lui Bogdan, după ce Irina l-a invitat înapoi în casă
Reamintim că Irina se află într-o cursă de eliminare, iar dorința publicului va fi dezvăluită abia vineri, când se va da ”stop vot” și vom afla care este fata care părăsește competiția.
”Eu chiar îmi doresc să plec. Nu mai vreau să stea cineva cu lupa. Dacă nu intră Bogdan, eu vreau să plec”, a declarat Irina în emisia live din 21 februarie.
Până atunci, staff-ul emisiunii mai lansează un sondaj. ”Vă doriți ca Bogdan să reintre în casa Mireasa?” este întrebarea la care telespectatorii pot răspunde doar pe aplicația Antena 1, în homepage sau în secțiunea emisiuni – Mireasa.
Sondajul rămâne activ doar până vineri, 23 februarie 2023, iar răspunsul publicului va fi citit de Simona Gherghe, în Gală. Aplicația Antena 1 poate fi descărcată de AICI.
Citește și: Mireasa sezon 7, 21 februarie 2023. Hatice și Mihai, discuție tensionată după intervenția mamelor
Dacă Irina este eliminată, Bogdan nu va mai intra în casa Mireasa
Într-o intervenție telefonică la Mireasa, Bogdan a afirmat că nu și-ar dori să mai revină dacă Irina e eliminată în gală.
”Eu unul m-aș bucura și dacă ar ieși ea, ne-am cunoaște afară”, a zis Bogdan. El susține că poate trece peste povestea Irinei cu Alex. ”I-am spus și ei, într-un procent m-a deranjat, dar nu așa de tare. Important e că și-a dat seama ce vrea, să nu se ajungă mai departe. (…) Eu luptam pentru ea (n.r. întrebat fiind de ce a vrut să intre chiar și când Irina forma un cuplu cu Alex)”, a mai adăugat băiatul.
Simona Gherghe: ”Tu ai fost eliminat prin votul publicului, așa că tot publicul este cel care va decide dacă tu meriți o a doua șansă. Și publicul va vota treaba asta până vineri, în Gala Mireasa.”
Astfel, deși telespectatorii decid ca Bogdan să intre în casa Mireasa pentru Irina și ea este eliminată, băiatul nu se va întoarce în competiție. Aplicația Antena 1 poate fi descărcată de AICI.
Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY
În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.
În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.
Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.
“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonia
Mireasa sezon 7, 21 februarie 2023. Hatice și Mihai, discuție tensionată după intervenția mamelor… Mireasa Măștile Iubirii, 21 februarie 2023. Sora Cătălinei și-a schimbat părerea despre Vlad. Ce cuvinte frumoase a spus…