După ce s-au logodit, Andrei și Simona au beneficiat de o noapte la hotel. La scurt timp după ce au fost difuzatele primele declarații chiar din cameră, în mediul online s-a comentat aspectul patului. Acesta era impecabil, iar petalele nu lipseau.
După ce s-au logodit, Andrei și Simona au beneficiat de o noapte la hotel. La scurt timp după ce au fost difuzatele primele declarații chiar din cameră, în mediul online s-a comentat aspectul patului. Acesta era impecabil, iar petalele nu lipseau. | Antena 1
Mulți au susținut că patul arăta la fel ca atunci când tinerii au intrat în camera de hotel. S-a spus atunci că între cei doi nu s-a întâmplat nimic. Acum, după finalizarea competiției, Andrei și Simona neagă cele vehiculate.
Andrei și Simona, despre imaginile cu patul intact din camera de hotel. Cum comentează
”Ne-am bucurat de toate momentele pe care le-am avut împreună. Se mai zicea că a fost patul intact sau ceva, dar noi ne-am trezit de mult, am zis ”hai să facem ordine pe aici” că era dezastru în cameră.”, a zis Andrei despre cele vehiculate despre ce s-ar fi întâmplat în camera de hotel în care au stat după ce s-au logodit.
Simona l-a completat: ”Ne-am gândit să punem petalele la loc. Erau mai multe buchețele pe jos, rămase nedesfăcute. Adică erau vreo 5-6 care nu erau desfăcute și atunci le-am desfăcut. Eu sunt obsedată, nu știu dacă ați observat, în legătură cu paturile. Să fie făcut la linie, adică dacă se vor da materiale și se vor… ideea mea, ceea ce spun eu, poate să se și confirme. Mie nu-mi place mizeria, sunt pe genul ăla să fie patul la linie, la dungă, la tot. Cu siguranță, pentru a veni cineva să filmeze, nu sunt adepta să fiu cu straturile în pat. Așa am fost educată, așa sunt și acasă. Dacă aștept pe cineva și vine în jumătate de oră, pun casa cu susul în jos și trebuie să duc la bun sfârșit, să fie impecabil”.
Andrei și Simona neagă faptul că nu ar fi consumat noaptea la hotel.
”S-a speculat că între noi nu s-a întâmplat nimic și că noi nici măcar nu am stat în acel…”, a mai susținut Simona.
Ce spune Simona despre buchetul de flori pe care l-ar fi trimis fostul iubit
”Nu am primit flori de la fostul meu iubit. Am primit flori de la susținătorii Daianei și ai lui Dani, am aflat acum”, a zis Simona. Ea spune că a aflat de la anumite persoane. ”Ei spun că au dovezi, nu le-am cerut”, a adăugat ea.
Un nou sezon Mireasa: Confesiuni, disponibil pe AntenaPLAY
Mireasa: Confesiuni, seria exclusivă a platformei AntenaPLAY, continuă cu un nou sezon, cel de al treilea, ce îi va avea protagoniști pe concurenții tăi favoriți din cele șapte sezoane Mireasa.
Săptămânal vor fi lansate două interviuri, iar primul poate fi urmărit începând cu data de 11 iulie 2023 pe canalul exclusiv dedicat emisiunii de pe platforma AntenaPLAY.
În cadrul interviurilor- confesiuni, tinerii fac declarații exclusive despre experiența trăită în casa Mireasa, dar și despre schimbările care au apărut în viața lor de când au părăsit competiția matrimonială de la Antena 1.
Mireasa: Confesiuni este un produs disponibil exclusiv în AntenaPLAY. Pregătește-te pentru noul sezon Mireasa și vezi interviuri cu foști concurenți din cele 7 sezoane. Află cum s-a schimbat viața concurenților preferați în urma participării la show-ul matrimonial. Tot ce vrei e să dai PLAY!
Mireasa, sezon 7. Când și-a cunoscut Anemona noul iubit, de fapt. Tânăra a dat detalii despre relația ei… Mireasa, sezon 5. Giovana, apariție la piscină, la 2 luni de când a născut. Cum a fost fotografiată în brațele lui Sese…