Hatice și Mihai de la Mireasa au sărbătorit 6 luni de relație într-un mare fel pe rețelele de socializare, cu o postare care a inclus amintiri din emisiune. Iată ce a publicat Mihai Grosu!
Hatice și Mihai de la Mireasa au aniversat 6 luni de relație cu amintiri din emisiune. Ce a apărut pe conturile lor de socializare | Antena 1
Hatice și Mihai de la Mireasa se bucură de relația lor de iubire la intensitate maximă. Cei doi se iubesc foarte mult și fanii lor au observat acest lucru din postările pe care aceștia le-au făcut pe rețelele de socializare.
Hatice și Mihai de la Mireasa au sărbătorit 6 luni de relație. Cât de fericiți sunt împreună și ce au publicat
Hatice și Mihai de la Mireasa au un motiv de fericire, dat fiind faptul că relația lor e acum și mai puternică, iar cei doi au aniversat 6 luni de relație într-un mare fel. Grosu Mihai a rememorat evenimente impresionante din casa Mireasa și a făcut o postare pe Instaagram cu aceste lucruri.
Hatice și Mihai de la Mireasa sunt mai fericiți ca niciodată, iar acest lucru se datorează iubirii și respectului pe care cei doi și-l oferă. De curând, aceștia au împlinit 6 luni de relație și au marcat evenimentul într-un mare fel.
INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările
„6 luni de relație draga mea️ Te iubesc”, a scris bărbatul în descrierea imginilor pe care le-a postat.
Hatice și Mihai au spus ”DA”. Ce jurăminte și-au făcut înainte să devină familia Grosu.
Iată ce jurăminte și-au făcut cei doi:
Mihai: ”Iubire, aș vrea să-ți spun că te iubesc și că-ți mulțumesc pentru tot. Ești persoana lângă care vreau să fiu pentru tot restul vieții, pentru asta te iubesc și te respect. Vreau să fim unul lângă altul în orice decizie luăm de acum încolo. Aș vrea să știi că te iubesc mult și o fac din tot sufletul. Lângă tine nu mi-e frică de nimic și nici de ceea ce ar urma”
Hatice: ”Dragul meu, încep prin a îți mulțumi pentru femeia care am devenit lângă tine. Ești atât de iubitor, grijuliu, respectuos. Te-aș ruga să nu te schimbi niciodată. Dacă vor exista neînțelegeri, te rog să comunicăm ca până acum. La noi este cheia pentru a fi fericiți pentru o viața întreagă”
La scurt timp, cei doi au spus ”DA” și au devenit soț și soție.
Cum a început povestea de dragoste dintre Mihai și Hatice de la Mireasa sezon 7
Hatice a fost inițial contrariată și deranjată de afirmațiile lui Mihai, care a spus în filmulețul de prezentare că își dorește o femeie pe care să o domine, care să țină capul în pământ.
Ulterior, au mai existat clinciuri între cei doi și, în mod neașteptat, fata și-a arătat interesul pentru tânăr. Deși Mihai părea că o place, continua să o judece pentru trecutul ei.
Băiatul chiar a afirmat că femei ca Hatice a mai avut alături și că au fost simple aventuri. Deși deranjată, fata părea să nu poată sta departe de concurentul Mireasa.
Curând, Mihai și-a dat voie să facă ce simte și au format un cuplu. Momentele tensionate nu au lipsit, însă în ciuda tuturor piedicilor, ei nu au renunțat unul la altul.
Au mai adus în discuție cuvântul ”despărțire”, dar nu au putut să meargă mai departe. O singură dată, tensiunile dintre ei au culminat cu o scurtă separare, care a adus lacrimi pe obrajii amândoi.
Asta i-a făcut mai puternici și momentele de vulnerabilitate le-au demonstrat că sentimentele lor sunt puternice și sincere. Nici măcar atunci când a aflat de trecutul tumultos al iubitului său, care a avut relații cu mai multe femei în același timp ce îl și susțineau financiar, nu a făcut-o pe Hatice să pună stop relației.
La scurt timp, cei doi s-au logodit. Mihai și-a luat inima în dinți și a cerut-o în căsătorie pe Hatice. Totul a fost de poveste, iar adrenalina a atins cote maxime căci logodna a avut loc după ce au sărit împreună cu parașuta.
Primul care a ajuns la sol a fost Mihai și, înarmat cu un buchet de flori și inelul de logodnă, a îngenunchiat în fața lui Hatice în momentul în care aceasta i s-a alăturat. Răspunsul a fost un ”DA” hotărât.
Mireasa, sezonul 2. Claudia Shik se căsătorește. Când va avea loc nunta religioasă și cum a făcut anunțul pe rețelele so… Mireasa sezonul 3. Cum s-a lăsat pozat Marian Pavel alături de noua iubită. Tânărul este mai fericit ca niciodată lângă …