Lunea aceasta, de la 14:00, în direct la Antena 1, concurenţii îndrăgitului reality show matrimonial Mireasa duc bătălia finală în lupta pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro. Cinci dintre cuplurile înscrise în competiţie vor lupta în marea finală mai determinate ca niciodată să demonstreze că ei merită marele premiu al competiţiei. Doar unul dintre ele va fi însă desemnat câştigătorul celui de-al şaptelea sezon Mireasa şi al marelui premiu, în direct, la Antena 1.
Lunea aceasta, de la 14:00, în direct la Antena 1, concurenţii îndrăgitului reality show matrimonial Mireasa duc bătălia finală în lupta pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro. Cinci dintre cuplurile înscrise în competiţie vor lupta în marea finală mai determinate ca niciodată să demonstreze că ei merită marele premiu al competiţiei. Doar unul dintre ele va fi însă desemnat câştigătorul celui de-al şaptelea sezon Mireasa şi al marelui premiu, în direct, la Antena 1. | Antena 1
“După mai bine de 6 luni în casa Mireasa, iată că am ajuns şi în cea mai importantă zi din vieţile lor. Sunt emoţionată, ca de fiecare data, şi îmi doresc mult ca poveştile de iubire, născute la Mireasa, să dăinuie.
Cât despre noi, vom fi puţin plecaţi in vacanta, dar ne intoarcem cu un nou sezon, în curând! Tot ce vă pot spune e că noii concurenţi sunt senzaţionali! O să vă placa!”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
Cel de-al şaptelea sezon Mireasa îşi desemnează câştigătorii luni, de la 14:00, la Antena 1
Hatice şi Mihai, Cătălina şi Vlad, Daiana şi Dani, Simona şi Andrei şi Maria şi Antonio sunt concurenţii care vor trăi emoţii la cote maxime în finala celui de-al şaptelea sezon Mireasa, la Antena 1.
Povestea de dragoste dintre Hatice și Mihai a început furtunos. La începutul competiției, Hatice și-a arătat interesul pentru Mihai, însă concurentul a fost reținut din cauza trecutului ei. Curând, de la discuții aprinse s-a ajuns la iubire. În următoarele luni, au depășit împreună toate obstacolele pe care le-au întâmpinat în competiție. În urmă cu câteva săptămâni, Mihai și-a luat inima în dinți și a cerut-o în căsătorie pe Hatice. Adrenalina a atins cote maxime, căci logodna a avut loc după ce au sărit împreună cu parașuta. Primul care a ajuns la sol a fost Mihai și, înarmat cu un buchet de flori și inelul de logodnă, a îngenuncheat în fața lui Hatice în momentul în care aceasta i s-a alăturat. Răspunsul a fost un ”DA” hotărât, iar pe 10 iulie sunt hotărâți să-și unească destinele în fața familiilor și a publicului Antena 1.
Cătălina și Vlad au declarat că formează un cuplu în casa Mireasa chiar de Ziua Îndrăgostiților. Inițial, familia fetei s-a opus relației, considerând că Vlad că îi poate fi doar un prieten bun Cătălinei. Însă cei doi nu au renunțat la povestea lor de dragoste. De-a lungul lunilor petrecute în competiție, au reușit să-i convingă pe cei dragi că își poartă sentimente reale. Au existat doar certuri minore între ei, iar împăcările s-au produs foarte repede. Logodna a venit într-un moment neașteptat pentru Cătălina. Aceasta a ieșit din casă alături de Maria, sub pretextul că filmează un spot publicitar. Însă la locație o aștepta Vlad, care i-a pus întrebarea mult așteptată. Spre surprinderea lor, familiile au ținut să fie prezente și să îi felicite pentru pasul cel mare. Aceștia vor fi alături de ei și în Marea Finală din 10 iulie, martori la întemeierea familia Bibire, căci tinerii asta își doresc.
Povestea de iubire dintre Daiana și Dani a început cu stângul. Tânăra a pășit în casa Mireasa când Dani era în proces de cunoaștere cu Denisa. După ce au ieșit la date, a părut atras de noua concurentă. Curând avea să facă o alegere. Inițial a optat pentru Denisa, dar nu a durat mult până și-a dat seama că are chimie cu Daiana.Tânăra a depășit cu ușurință momentul și, susținuți de mama lui Dani, și-au permis să simtă mai mult. De-a lungul competiției nu au existat conflicte majore și nici despărțiri între cei doi. Au fost primii care s-au logodit dintre cele cinci cupluri din Finala Mireasa sezon 7. Daiana a spus ”DA” la mare, după ce au câștigat un task.
Simona a intrat în casa Mireasa la ceva timp după ce sezonul 7 a luat start. A fost atrasă de Andrei, însă şi-au lăsat mai mult timp ca să se cunoască mai bine. Nu au lipsit momentele tensionate, dar, în ciuda lipsurilor pe care au încercat să le remedieze, nu au renunțat unul la celălalt. Primul ”Te iubesc” spus de Simona a fost chiar în seara cererii în căsătorie. Atunci Andrei a organizat un moment special. Și-a dorit ca Pepe, unul dintre artiștii preferați ai Simonei, să le fie alături și i-a îndeplinit visul alesei sale. ”DA” a spus fata din toată inima, surprinsă de faptul că nu a bănuit nicio secundă că Andrei va face marele pas.
De departe cel mai controversat cuplu dintre cele cinci, Maria și Antonio au trecut împreună prin multe. Cei doi au format un cuplu la scurt timp după ce s-au întâlnit în casa Mireasa. Maria a fost foarte reținută la început, iar povestea lor se termina înainte să înceapă cu adevărat. A urmat o perioadă în care Antonio a flirtat cu mai multe fete din competiție, ba chiar a cerut intrarea unei tinere din afara show-ului, pe care a remarcat-o în platoul Mireasa Capriciile Iubirii. Aceasta a refuzat, spre dezamăgirea lui Antonio. Nu avea să treacă mult și, la scurt timp după ce concurenții singuri au împărțit o singură casă, ei se apropiau din nou. Împăcarea lor nu a fost privită cu ochi buni de către colegii de competiție, care i-au acuzat de falsitate. În ciuda tuturor celor care nu priveau cu ochi buni relația lor, Maria și Antonio s-au logodit în lanul de lavandă. Cererea a fost spontană, iar răspunsul a fost unul afirmativ.
Mireasa sezon 7, 6 iulie 2023. Simona și Andrei, săruturi pătimașe. Cum au fost filmați în dormitor…