Meniu Închide

Anunțul lui Marian după ce s-a afișat cu noua iubită: “Vine ceva frumos”. Ce informații a oferit fostul soț al Andreei Grădinaru

Marian Buda, fostul concurent de la Mireasa și fostul soț al Andreei Grădinaru, s-a afișat de curând cu noua sa iubită, iar reacțiile oamenilor în mediul online nu au întârziat să apară. Cu toate că s-a arătat deranjat atât de anumite reacții, dar în special de materialele care au circulat în presă, acesta continuă să comunice comunității lui ceea ce dorește.

Ultimul anunț pe care l-a făcut pe rețelele de socializare are legătură cu planurile sale, chiar dacă mulți așteaptă să mai primească noi detalii despre relația lui.

Marian Buda, anunț pentru urmăritorii lui. Ce a comunicat fostul concurent de la Mireasa

Marian și-a refăcut viața acum, cu altcineva, o tânără cu care a și fost prezent la un eveniment important din viața lui.

Fostul concurent s-a mândrit cu noua lui parteneră de viață! Anunțul pe care l-a făcut cu puțin timp în urmă, nu are legătură, însă, cu partenera lui, deși susținătorii băiatului sunt nerăbdători să afle cât mai multe detalii.

Marian s-a fotografiat la reparații, alături de membrii formației sale și a anunțat că în curând “Vine ceva frumos”. Putem intui că băiatul face referire la un nou proiect muzical, care va bucura inimile celor care îi apreciază munca.

Citește și: Mireasa sezonul 3. Marian a prezentat-o pe noua lui iubită, după ce s-a despărțit de Andreea Grădinaru. Cum arată tânăra

Vedem că după ce s-a terminat cel de-al treilea sezon, Marian se bucură de o perioadă înfloritoare din punct de vedere profesional, chiar dacă pe plan personal pare că lucrurile nu au fost tocmai roz. Mariajul cu Andreea a ajuns la final în mai puțin de doi ani, tânără l-a acuzat de infidelitate.

Andreea Grădinaru, mesajul pe care l-a publicat pe internet, la scurt timp după ce Marian Buda a anunțat că are o nouă relație

Fosta soție a lui Marian Buda de la Mireasa sezonul 3 a publicat un mesaj pe Instagram, care ar putea fi catalogat ca fiind unul cu trimitere către vestea pe care el le-a dat-o fanilor de curând. În videoclipul postat de Andreea pe internet apare scris în engleză aceste cuvinte: „Fall în love when you’re ready, not when you’re lonely”, în traducere, Andreea Grădinaru a scris așa: „Îndrăgostește-te când ești pregătit, nu când te simți singur”.

Desigur, ea nu a confirmat că mesajul ei a fost postat cu intenția de a-și spune părerea cu privire la relația lui Marian, dar dat fiind faptul că el s-a afișat cu noua lui iubită de curând pe internet, ar putea fi interpretat astfel.

Citește și: Ce a ținut să posteze Andreea Grădinaru, la scurt timp după ce Marian s-a pozat cu noua iubită. Mesajul apărut pe Instagram

Mireasa sezon 7, 11 mai 2023. Simona Gherghe, situație dificilă: „Mi-am lăsat copilul în spital”. Ce a spus prezentatoar… Mireasa sezon 7, 11 mai 2023. Despre ce au discutat Maria și Hatice. Fetele, dialog calm, în ciuda conflictelor din trec…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *