Prezentatorea Mireasa le-a spus cu emoție în glas celor care o urmăresc pe rețelele sociale că fiica ei cea mare, Ana, se pregătește să intre în clasa pregătitoare la școală. Simona Gherghe a ținut să povestească pe Instagram despre emoțiile pe care le-a simțit în ziua în care a terminat formalitățile de înscriere a fiicei sale la școală.
Chiar dacă este nostalgică la gândul trecerii timpului, Simona Gherghe se gândește că urmează o perioadă fabuloasă pentru fiica sa.
Citește și: Simona Gherghe, potret de familie alături de soț și cei doi copii
Moment important în familia Simonei Gherghe. Prezentatoarea Mireasa și-a înscris fiica la școală
„Vreau să vă povestesc ceva, că astăzi mi se pare o zi emoționantă, pentru că tocmai am închis toată procedura de înscriere a Anei la școală. Din toamnă va fi în clasa pregătitoare și astăzi a fost ultimul pas în înscrierea în baza de date a Ministerului Educației. Urmează o perioadă foarte frumoasă. E greu, e o perioadă grea, dar e cea mai frumoasă perioadă, pentru că atunci când mă gândesc la copilăria și la adolescența mea îmi aduc aminte, cred, cu cel mai mare drag, de anii de școală și o să fie fain din toamnă. Abia aștept”, a mărturisit Simona Gherghe pe InstaStory.
Simona Gherghe spune că se gândește cu nostalgie la perioada când copiii ei vor fi adolescenți
Simona Gherghe se gândește, cu nostalgie, la perioada în care cei mici vor crește și vor fi stânjeniți de gesturile de afecțiune ale părinților. Așa că, prezentatorea de televiziune precizează că vrea să prețuiască cât mai mult clipele petrecute alături de familia ei:
„Un gând, la ceas de noapte bună. Serile noastre sunt haos. Un taifun de energie, fix în clipele alea când te gândești că am putea să ne așezăm și noi liniștiți în pat, după o zi întreagă de alergat pe afară, joacă, biciclete și plimbări. Până la povestea de seară, parcă se adună în ei toată joacă din lume ce trebuie consumată acum-acum. Cu greu reușim să-i potolim. Așa că scenele alea cu vorbe în șoaptă, cu oameni și copii calmi sunt doar în filme. Cel puțîn în familia noastră atât de energică seară.
Încă îi adorm în același pat, în camera Anei, pe amândoi odată. Vorbim pe întuneric, mult, mult, mult, până îi simt că nu mai pot și alunecă în somn. Vlad în dreapta, Ana în stânga. De multe ori mă gândesc cât o să mai pot duce formulă asta de somn, pentru că apoi îl car pe Vlad, adormit, în patul din camera lui. Și deja e destul de greu, mai ales pentru coasta mea fracturată în ianuarie.
Și în seară asta mi-am dat răspunsul: cât de mult se va putea, cât de mult vor vrea și ei. Le simțeam capsoarele calde pe umerii mei, mirosul acela de copii, mirosul fericirii, și mi-am dat seama că nu-mi doresc nimic mai mult. Cu umerii amorțiți, mi-am imaginat serile lor de adolescenți, cu uși închise, stânjeniți de gesturile de afecțiune ale părinților. Trăiesc clipă. Vreau să le trăiesc anii, să nu mă mai gândesc cât și cum.
Suntem aici, acum. Și aici, acum, aleg să adorm copiii pe umerii mei, să-i adulmec, să-i las să se bucure de brațele și căldură mamei. Asta e iubirea. Asta e fericirea!”, spunea prezentaoarea Mireasa, într-o postare de pe Instagram.
Mireasa sezon 7. De ce au lăcrimat Gabriela Cristea și Paula Chirilă la Capriciile Iubirii. Ceva le-a emoționat foarte m… Mireasa, sezon 5. Surpriza pe care i-a făcut-o Giovana lui Sese de ziua lui. Ce i-a transmis fosta câștigătoare soțului …