În viața de cuplu a Andradei și a lui Victor a apărut un nou membru al familiei, așa cum l-au numit chiar ei pe patrupedul Luna. Micuța este un pui de bichon cu care s-au mândrit constant pe rețelele de socializare.
Andrada și Victor de la Mireasa, sezonul 4, despre noul membru al familiei. Cum arată cățelușa Luna
Andrada și Victor se bucură de faptul că, acum, în familia lor a mai apărut un membru pe care sigur îl iubesc foarte mult. Aceștia s-au hotărât să crească împreună un pui de câine pe care l-au numit Luna, o femelă bichon maltese pe care o răsfață și o pozază cu fiecare ocazie.
Cățelușa Luna a apărut constant pe profilele celor doi de Instagram, semn că deja s-au atașat foarte mult de ea, iar în ultimele lor postări de pe rețelele de socializare, aceasta apare constant.
Fanii celor doi foști concurenți de la Mireasa sezonul 4 le-au scris zeci de mesaje celor doi, prin care le-au transmis faptul că animăluțul este adorabil și să le trăiască. Iată cât de frumoasă este Luna și cum au pozat-o Andrada și Victor:
„Începând de astăzi familia noastră s-a mărit! Bine ai venit!”, a scris Victor Rațiu în descrierea fotografiei cu Luna.
În cadrul altei postări de pe Instagram, aceștia au anunțat că pe cățelușă o cheamă Luna, iar fanii lor au fost de-a dreptul emoționați de numele ales.
Citește și: Mireasa sezon 4. Andrada și Victor au șters toate pozele de cuplu. Ce se întâmplă cu cei doi
Andrada și Victor de la Mireasa sezon 4 își trăiesc povestea de dragoste la Brașov.
Cum a început povestea de dragoste dintre Andrada și Victor de la Mireasa sezonul 4
Încă de la începutul show-ului matrimonial Mireasa sezon 4, Victor a format un cuplu cu Anca. Însă relația a durat doar câteva zile pentru că altcineva i-a atras atenția: Andrada.
Sentimentele au fost reciproce și cei doi s-au declarat rapid un cuplu. A urmat un drum frumos, însă presărat cu certuri violente, având în vedere firile impulsive ale celor doi îndrăgostiți.
Însă iubirea i-a făcut să vadă mai limpede și au lăsat la o parte sentimentele neplăcute, produse de traumele vechi.
Astfel, cei doi au luptat din greu pentru a își construi relația mult dorită. La puțin timp, cei doi concurenți aveau parte de o nouă încercare: Victor a fost eliminat. După eliminarea lui Victor, Andrada a suferit enorm și suferința a ambiționat-o să câștige proba Cabinei telefonice. Cu gândul la iubitul ei, concurenta de la Mireasa sezon 4 a rezistat 6 ore alături de Raluca, pe care a învins-o.
Drept recompensă, a plecat o noapte la Predeal, împreună cu Raluca, acolo unde o aștepta o surpriză.
Victor a venit și a cerut-o în căsătorie, deși concurenta nici nu mai visa la acest lucru după ce Simona Gherghe i-a zis că trebuie să plece la munte cu cineva din competiție și nu cu Victor. Cei doi s-au logodit și Victor a revenit în casa Mireasa sezon 4. Totuși, el nu a devenit concurent cu drepturi depline și decizia a stat în mâna publicului.
Telespectatorii au avut de ales între a îi oferi statutul de concurent și șansa să continue povestea cu Andrada în casa Mireasa sau să fie amândoi eliminați. Timp de 10 zile, telespectatorii show-ului matrimonial au votat intens în aplicația Antena 1 și au decis soarta cuplului Andrada-Victor în casa Mireasa sezon 4. Decizia lor a fost ca Victor și Andrada să părăsească competiția.
Mireasa, sezonul 5. Perneș și Sabrina surprind cu o apariție inedită. Cum au fost fotografiați cei doi după ce s-au împă… Mireasa, sezonul 5. Nora, mesajul emoționant, la un an de la apariția ei în emisiune. Ce a ținut să scrie fosta concuren…