Actrița Paula Chirilă a anunțat că Gabriela Cristea va lipsi în următoarele zile de la Mireasa: Capriciile Iubirii, iar ea îi va ține locul.
Ce a anunțat Paula Chirilă la începutul emisiunii Mireasa: Capriciile Iubirii
„Fiind Săptămâna Mare, ne încearcă unele lucruri. Cel de Sus ne încearcă. Să vadă cât putem să ducem. Gabriela se confruntă cu o mică problemă de sănătate. Așa că ce face un prieten dacă nu îi dă o mână de ajutor? Câteva zile, până Gabi se face bine, o să ne întâlnim în fiecare seară. Sperăm cât mai repede Gabi să se facă bine. Gabi, îți ținem pumnii, suntem alături de tine și dă-ne un telefon dacă ai nevoie de ceva!”, a spus Paula Chirilă la începutul emisiunii.
Gabriela Cristea va lipsi câteva zile de la Mireasa: Capriciile Iubirii. Care e motivul
De asemenea, Gabriela Cristea a anunțat că se confruntă cu prbleme de sănătate și că va lipsi de la emisiune:
„Dragilor, sunt perioade când sănătatea îți joacă feste și ești obligat să stai departe de tot și să te îngrijești. Zilele acestea traversez o astfel de perioada dar sper să mă refac cât mai curând și să mă întorc la întâlnirile noastre din fiecare seară de pe Antena Stars la Mireasa: Capriciile Iubrii. Îi mulțumesc Paulei Chirilă pentru ajutorul oferit în această perioadă și promit să mă întorc cât de curând. Vă îmbrățișez cu drag!”, a transmis Gabriela Cristea.
Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY
În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.
În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.
Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.
“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 17:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
Povești surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.
Mireasa sezon 7, 10 aprilie 2023. Sabrina a plâns în hohote, iar mama ei a intrat în direct. Ce i-a spus doamna Laura fi… Mireasa, sezonul 5. Yana de la Mireasa, în lenjerie intimă la brațul unui bărbat misterios, după despărțirea de Andrei…