Luna trecută, Cosmina de la Mireasa sezon 3 a postat pe contul său de Instagram un mesaj prin care anunța că are o veste. Tânăra preciza că este vorba despre un nou început, iar textul era însoțit și de o inimioară care se frânge. Tânăra i-a îngrijorat atunci pe fani, nsă din fotografiile publicate de aceasta pe Internet, susținătorii au putut observa că relația ei cu Alin merge ca pe roate.
În una dintre cele mai recente fotografii publicate de Cosmina pe Internet, aceasta apare într-o ipstază tandră alături de soțul ei, Alin. Fanii emisiunii Mireasa au fost încântați să vadă frumoasa fotografie publicată de Cosmina pe rețelele sociale.
„Sunteți minunați, felicitări părinților pentru frumoasa creștere.” Cel mai frumos și minunat cuplu de la Mireasa! Felicitări dragilor!”, „Superbilor, să vă iubiți toată viața!”, sunt câteva dintre comentariile scrise de fani în dreptul fotografiei.
Cum a început povestea de dragoste dintre Alin și Cosmina
Alin și Cosmina s-au plăcut din prima clipă, însă ambii au menționat că vor să fie doar prieteni.
La acel moment, fiul doamnei Daniela forma un cuplu cu Adelina și, în ciuda faptului că frumoasa Cosmina era evident atrasă de el, a încercat să stea departe. Nu a reușit pentru mult timp și, odată cu revenirea Adelinei în casă, relația lor a devenit și mai apropiată.
Dezamăgit de relația tensionată cu bruneta, Alin s-a refugiat, ușor, ușor, în brațele Cosminei.
La scurt timp după ce Adelina a părăsit, din nou, casa Mireasa, concurentul de la Mireasa sezon 3 a decis că relația lor nu-l împlinește. Astfel, a luat decizia să se despartă prin intermediul unui apel telefonic, la care fata nu a răspuns.
Pentru a duce la final situația, a luat hotărârea să-i transmită un mesaj prin cadrul televizorului. La câteva zile distanță, el oficializa relația cu Cosmina, după ce o săruta în direct. Cei doi s-au căsătorit în afara casei Mireasa.
Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY
În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.
În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.
Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.
“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.