Doamna Dana a făcut o plimbare în Pădurea Băneasa alături de fiul ei și de iubita acestuia. Mama fostului concurent de la Mireasa i-a fotografiat pe cei doi ținându-se de mână. În dreptul fotografiei, doamna Dana a pus și o inimioară, semn că viața lor este presărată cu multă iubire.
Leo și Anda publică des imagini împruenă, în ipostaze tandre, semn că relația lor decurge bine și că sunt fericiți împreună.
Leo și Anda din sezonul 5 Mireasa au aproape un an de relație
De curând, Leo și Anda au împlinit 11 luni de relație, iar tânărul și-a răsfățat iubita cu flori: „11 luni pline de iubire! Îți multțumesc pentru tot!”, a transmis Anda.
Leo și Anda au avut un parcurs inedit în casa Mireasa
Povestea de dragoste dintre Leo și Anda a început în casa Mireasa, după ce tânărul nu mai spera la o relație. Leo și-a început parcursul în sezonul 5 Mireasa cu o relație de scurtă durată cu Nora. Doamna Dana s-a opus vehement acelei relații, nedorind să accepte nici diferența de vârstă dintre fată și fiul ei și nici aspectele din trecutul tinerei. Anda a intrat în casa Mireasa cu puțin timp înainte de eliminarea Norei. După plecarea fostei iubite a lui Leo din competiție, Anda și fiul doamnei Dana au început să se apropie. Din jocuri și glume, cei doi au ajuns să se îndrăgostească și să formeze un cuplu, spre încântarea doamnei Dana. Pentru a-și exprima aprobarea față de cea de-a doua relație a lui Leo din casa Mireasa, doamna Dana a spart sticla care adăpostea inelul soacrei. Astfel, doamna Dana i-a oferit Andei inelul soacrei, pentru a evidenția faptul că și-o dorește ca noră.
Leo a cerut-o în căsătorie pe Anda în competița Mireasa, într-un balon cu aer cald. Totuși, cei doi nu au ajuns până în Finala Mireasa, pentru că s-au aflat într-o cursă de eliminare. Fanii emisiunii au votat ca Anda și Leo să părăsească emisiunea cu puțin timp înainte de finala sezonului 5. Anda, Leo și doamna Dana au mărturisit atunci că își doreau, într-adevăr, să meargă afară pentru a-și continua povestea.
Mireasa sezon 3. Izabela a publicat o imagine rară cu burtica de gravidă. Cum arată soția lui Blaze…