La petrecerea de sâmbătă din casa Mireasa Irina și Bogdan au avut parte de primul lor sărut. Fata a ținut să-i spună lui Bogdan că îi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat între ea și Alex și i-a sugerat băiatului să nu încerce o relație de prietenie cu Alex.
Irina și Bogdan s-au declarat un cuplu în ediția de pe 27 februarie 2023 de Mireasa.
Irina și Bogdan formează un cuplu în casa Mireasa
„Ai scos cea mai bună variantă din mine. Am trecut peste (n.r. situația cu Alex). Nu e de condamnat nimic. Suntem oameni, e normal să greșim”, a spus Bogdan,
Cei doi tineri care s-au delcarat un cuplu în casa Mireasa au avut o discuție despre Alex, fostul iubit al Irinei.
„A fost prima și ultima oară când l-am adus pe Alex în discuție”, a specificat Irina.
„Eu n-am nimic cu el. Nu-i reproșez nimic. A spus că Irina e un pretext și că m-aș agăța de orice să intru în casă, iar apoi mi-a zis că-mi vrea binele. Eu nu-l cred”, a spus Bogdan în emisia live de Mireasa.
„Ar fi fost culmea să-mi reproșezi”, a spus și Alex.
Întrebată cum se simte de când a venit Bogdan în casa Mireasa, Irina a mărturisit că se simte „în siguranță”.
„Mă simt bine. Mă simt mai în siguranță și mai liniștită”.
Bogdan a reintrat în casa Mireasa, în urma votului exprimat de public, în gala de vineri 24 februarie 2023.
Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY
În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.
În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.
Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.
“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.
Mireasa sezon 7, 27 februarie 2023. Dani și Daiana formează un cuplu. Cei doi s-au sărutat la petrecere… Mireasa sezon 7, 27 februarie 2023. Denisa i-a sugerat lui Roberto să nu-și mai vorbească, dar băiatul nu a fost de acor…